3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fermierii olteni au recoltat circa o treime din suprafaţa cultivată cu grâu. Producţia medie – 4.200 de kilograme la hectar

- Advertisement -

Fermierii din judeţul Olt au recoltat grâul pe mai mult de o treime din suprafaţa cultivată şi până în prezent producţia medie la hectar a fost de 4.200 de kilograme la hectar, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.

Aceasta a precizat, pentru AGERPRES, că până miercuri a fost recoltat grâul pe o suprafaţă de 45.000 de hectare, cu o producţie totală de 189.000 de tone, iar campania de recoltare continuă.

Şefa DAJ Olt a arătat că au fost fermieri care au avut şi producţii de peste 5.000 de kilograme pe hectar, cât şi fermieri cu producţii mai mici, de 3.000 kilograme pe hectar, în funcţie de tehnologia folosită şi de sămânţă, însă producţia medie poate fi considerată mulţumitoare în condiţiile lipsei de precipitaţii din a doua parte a anului trecut şi din primele luni ale acestui an.

Totodată, fermierii din judeţ au încheiat campania de recoltare la orz, unde cantitatea obţinută a fost de 66.880 de tone, de pe o suprafaţă totală de 15.200 hectare, precum şi la mazăre boabe (10.088 de tone pe o suprafaţă de 6.305 hectare) şi orzoiaca de toamnă (7.200 de tone producţie totală pe o suprafaţă de 1.800 de hectare).

Suprafaţa cultivată cu grâu în judeţul Olt este de 130.000 de hectare.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți