9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Corăbian sechestrat de un bărbat în subsolul unui bloc. Înainte de a fi aruncat, a fost bătut de făptaș

- Advertisement -

Un bărbat de 39 de ani, din orașul Corabia, este cercetat penal de polițiștii olteni, după ce aceștia au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că ar fi sechestrat un alt bărbat de 37 de ani, din localitate, în subsolul unui bloc aflat în construcție. Corăbianul este acuzat că l-ar fi și agresat cu o seară înainte pe cel care a fost găsit în dimineața zilei de duminică la subsolul blocului din orașul de la malul Dunării.

Victima nu a putut spune oamenilor legii locul exact în care se află, însă le-a comunicat că vede o parcare auto printr-o fereastră mică.

„În dimineata zilei de duminică, la ora 09:36, polițiștii din cadrul IPJ Olt au fost sesizați telefonic prin apelul de urgență 112, de o femeie, din orașul Corabia, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 37 de ani, a fost agresat de către un individ și se află închis în subsolul unui bloc din localitatea Corabia, de unde nu poate ieși. Polițiștii de la Poliția Corabia au contactat telefonic bărbatul, care nu a putut oferi detalii cu privire la locul în care se află sechestrat, precizând doar că a fost agresat în cursul serii trecute de o persoană, a fost aruncat în subsolul unui bloc și că privește pe o fereastră mică, zărind o parcare auto”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Deși a fost identificat, agresorul nu a dat nici el indicii cu privire la locația în care și-a abandonat și chiar a refuzat cooperarea cu oamenii legii.

„În urma investigațiilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 39 de ani, tot din Corabia, a fost identificată în jurul orei 10:30, și a fost condusă la sediul Poliției în vederea audierii, unde refuză să coopereze cu polițiștii”, a spus reprezentantul IPJ.

Au fost dirijate operativ toate patrulele disponibile în zona blocurilor din localitate, folosindu-se sistemele acustice ale autospecialelor, ținându-se legătura și cu partea vătămată, aceasta fiind găsită duminică, în jurul orei 11:00. Bărbatul bătut a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Surse din rândul anchetatorilor spun că cei doi se cunoșteau și că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara ar fi izbucnit în urma unui conflict pe fondul consumului de alcool, aceștia consumând mai multă bere. Victima nu ar fi fost pentru prima oară când ar fi fost agresată de cel care l-a aruncat la subsolul blocului și l-a lăsat acolo, acesta fiind un client mai vechi al oamenilor legii.

Pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale, activitățile polițiștilor olteni sunt încă în desfășurare, ancheta fiind coordonată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți