Dosare penale pentru doi șoferi fără permis. Unul era și băut

Doi bărbați din Olt s-au ales cu dosar penal după ce, duminică, au fost prinși cu nereguli în trafic. Conducătorii auto erau la volanul unor autoturisme fără a avea permis, unul dintre ei fiind și într-o stare avansată de ebrietate.

Primul dintre ei, un bărbat de 42 de ani, din orașul Balș, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism în comuna Bârza, fără a poseda permis de conducere. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,48 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Celălalt, un bărbat de 30 de ani, din comuna Valea Mare, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 657, în localitatea de domiciliu, având dreptul de a conduce suspendat. Oamenii legii au întocmit și în acest caz dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a avea permis auto.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<