4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trei dascăli de 10 la Titularizare. La polul opus, patru candidați au obținut puțin peste nota 1

- Advertisement -

S-au publicat rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2020, înainte de  depunerea contestațiilor. Avem trei candidați de nota 10 la Titularizare, însă la polul opus sunt patru dascăli ce au obținut puțin peste punctul din oficiu.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Olt, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă a examenului de Titularizare este de 44,27%. Din promoția curentă, 50 % dintre profesori au obținut note peste 7.

Au fost trei candidați care au obținut nota 10, toți fiind din municipiul Slatina – doi au susținut examenul la educație fizică și sport și unul la limba română,  iar 217 au obținut note între 7 și 9,99. Însă, au fost și zeci de dascăli care au luat note sub 5. Sunt din localitățile Slatina, Caracal, Drăgănești Olt, Scornicești, Iancu Jianu, Rusănești, Băbiciu, Teslui, Fărcașele, Poboru, Dobrun, Ghimpețeni, Vădăstrița, Sârbii Măgura, Cungrea, Brebeni, Izvoarele, Grojdibodu, Pleșoiu, Bârza, Vișina, Găneasa și Dobrețu. Avem și candidați care se voiau a fi profesori în anul școlar următor, 2020 – 2021, dar abia au obținut puțin peste nota 1. Sunt patru candidați din Caracal, Slatina, Ghimpețeni și Vădăstrița care au susținut proba scrisă a Titularizării la biologie, economie și educație antreprenorială, limba română și matematică, materii pe care urmau să le predea copiilor.

ISJ anunță că la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 432 candidați din totalul de 497 de candidați înscriși.

În cele două centre de evaluare, Colegiul Național „Ion Minulescu” și Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina au fost notate 376 de lucrări, întrucât 55 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, niciun candidat nu a fost eliminat, iar lucrarea unui candidat a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Contestațiile au putut fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Olt sau transmise prin mijloace electronice marți, 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, însă acestea se pot depune și miercuri, 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul ISJ și pe site-ul titularizare.edu.ro, în data de 11 august.

„Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații au trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci)”, mai transmit reprezentanții învățământului oltean. Repartizarea dascălilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de ISJ Olt în perioada 12 – 14 august.

Din totalul candidaților care au susținut concursul de Titularizare în Olt, cei mai mulți înscriși au fost la educatori, urmați de cei de la învățători, limba română, educație fizică și sport, matematică, limba engleză și istorie. Concurența a fost mare, având în vedere numărul de catedre titularizabile mult mai mic decât numărul candidaților înscriși, adică doar 18 posturi, dintre care cinci în învățământul vocațional artistic, muzică instrumentală – pian, cinci în învățământul special, trei în învățământul postliceal sanitar, două la discipline tehnologice și două de educatoare. Totuși, dascălii mai pot ocupa și un post netitularizabil, fie că este întreg sau fracțiune, numărul total al acestora fiind de 607.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți