1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un sat din Olt ar putea intra în carantină. Se așteaptă răspunsul DSU

- Advertisement -

Focarul de Coronavirus de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci ar putea duce la carantinarea primei localități din județul Olt. Este vorba despre satul Greci al comunei oltene, o propunere în acest sens fiind făcută la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) de reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt, în urma discuțiilor purtate duminică.

În ultima săptămână au fost tot mai multe cazuri înregistrate la unitatea medicală din Schitu, respectiv 41 raportate până sâmbătă de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt atât în rândul pacienților, cât și al personalului. Potrivit unor surse, cel puțin zece cadre medicale care lucrează aici și au fost depistate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 locuiesc în satul Greci al comunei Schitu.

Deși Spitalul de Psihiatrie Cronici este în carantină de câteva zile bune, până a fi luată această decizie personalul a continuat să intre în contact cu membrii familiilor lor ce locuiesc în aceeași localitate, motiv pentru care cazurile COVID-19 ar putea crește alarmant.

De aceea, autoritățile locale au luat decizia de a veni cu propunerea ca satul Greci să intre în carantină. Se îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătății 1.309 din 2020, privind carantinarea zonală, și de aceea CJSU Olt a solicitat DSU acest lucru, în acest sens urmând a se primi ordinul șefului departamentului, doctor Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, pentru a vedea dacă localitatea din județ va intra sau nu în carantină. Răspunsul comandantului DSU ar urma să fie dat în câteva ore, cel mai târziu în cursul zilei de luni.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți