Este focar de Coronavirus la Centrul Județean Olt al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), după ce vineri conducerea instituției a fost informată că în urma testării la cerere pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2, au mai fost confirmaţi pozitiv alți trei angajați. Aceștia sunt contacţi ai celor doi funcţionari APIA confirmaţi la începutul acestei săptămâni cu infecția COVID-19.
Cu cele trei noi cazuri, la APIA Olt sunt în total cinci salariați confirmați pozitiv cu virusul chinezesc. Din acest motiv, în perioada imediat următoare tot personalul din instituție se va testa la cerere pentru infecția cu noul Coronavirus.
„În cursul următoarelor zile se va test la cerere tot personalului care îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiei de pe strada Arcului, numărul 20, mai puţin persoanele care au fost testate până la acest moment şi au avut rezultat negativ. Conducerea instituţiei a luat măsura înştiinţării Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt despre datele salariaţilor nou confirmaţi”, se arată într-un comunicat remis de Centrul Județean Olt al APIA.
Sursa citată mai arată că pentru birourile în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi angajaţi s-a luat măsura lucrului în ture.
Pe lângă focarul COVID-19 de la această instituție olteană, un alt focar există în rândul mai multor persoane care își desfășoară activitatea în birourile poștale ce funcționează în clădirea COMREM din Slatina. Este vorba despre birourile care se ocupă de activitatea poștală din mediul rural, aici în ultima săptămână fiind confirmate cu virusul SARS-CoV-2 nu mai puțin de 12 persoane, nouă fiind angajați și trei contacți de familie. Cazul uneia dintre persoane a fost comunicat chiar vineri, fapt confirmat și de surse din cadrul DSP Olt, care au spus că infectarea ar fi una cu transmitere comunitară.
Cătălin FIRCOIU