10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu din Slatina a intrat în reparații. Cum se va circula în zonă

- Advertisement -

După ce autoritățile locale au decis recent să asfalteze strada Pitești de la intrarea în Slatina dinspre Pitești, municipalitatea a demarat zilele acestea o nouă investiție în infrastructura rutieră. De marți s-a închis intrarea în municipiul Slatina dinspre Craiova, bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu de la Podul Olt și până la Stadionul „1 Mai” intrând complet în reparații. Conducătorii auto au cel mai mult de îndurat stând mai mult timp în coloană, având în vedere că acum cei care intră în oraș sau ies pot circula doar pe strada strada Ionașcu spre Catedrală, cele două sensuri de mers ale arterei rutiere de lângă stadion fiind închise.

Asfaltul se degradase pe respectivul tronson de drum, iar Primăria municipiului Slatina a decis să intervină la modernizarea și reabilitarea acestuia.

De marți după-amiază s-au montat indicatoare rutiere pe care șoferii trebuie să le respecte, iar polițiștii rutieri vor fi prezenți în permanență în zona respectivă pentru a dirija traficul, dar și pentru ca șoferii să se obișnuiască cu acestea și a nu fi implicați în producerea unor accidente.

Autoritățile locale anunță că de la spălătoria auto de pe strada George Poboran conducătorii auto virează la dreapta pe strada 13 Decembrie spre strada Ionașcu. Din această stradă și până spre Podul Olt sunt două sensuri de mers, unul pentru a ieși din Slatina și altul pentru a intra. Excepție fac doar cei care locuiesc în zonă, aceștia putând merge dinspre spălătoria auto spre Stadionul „1 Mai”.  

„Începând de astăzi (marți n.r.) se montează indicatoarele rutiere temporare, pentru perioada în care se vor efectua lucrările de asfaltare a Bulevardului Sfântul Constantin Brâncoveanu, de la ieșirea din municipiul Slatina spre râul Olt. Noutatea și cel mai important lucru este că circulația se va defășura în două sensuri doar pe banda de ieșire către Craiova, deci banda de pe partea cu stadionul se închide complet. La intersecția 13 Decembrie cu George Poboran din partea de jos a orașului va fi prioritate pentru cei care vin dinspre Craiova, deci de pe strada 13 Decembrie. Pe strada George Poboran, partea dinspre Craiova, respectiv dinspre hotel, nu va mai fi așa circulație, doar ceea ce va ieși de pe strada Abatorului și riveranivii. Ca atare vor respecta indicatorul de «Stop» sau de «Cedează trecerea» montate acolo. Bineînțeles, trebuie foarte mare atenție din partea șoferilor la aceste indicatoare, este o noutate, pentru că în această perioadă ne bazăm pe atenția lor”, a spus Daniel Murguleț, șef serviciu în cadrul Direcției de Administrarea Străzilor și Iluminatului Public a Primăriei Slatina.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți