11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primele măști gratuite ajung la beneficiari: „Ce să fac cu ele? Altceva nu poate să-mi dea?”

- Advertisement -

Măştile gratuite de la guvern pentru categoriile defavorizate au ajuns în teritoriu şi vor fi distribuite peste câteva zile. La Iaşi, circa 10% din populaţia judeţului va primi câte 30 de măşti pe lună. Sunt oameni care au venituri atât de mici, încât nu îşi permit să le cumpere. Dar dacă unii le văd ca pe o soluţie salvatoare, alţii nu sunt convinşi nici acum de utilitatea lor și ar prefera să primească orice altceva gratis.

„Asta? Da, eu am făcut-o! Păi, da’ ce să fac?! Am făcut-o, o spăl, mai am încă de rezervă vreo două”, spune Vasile Roman, un pensionar, despre masca din pânză pe care o poartă.

Vasile Roman şi-a cusut singur câteva măşti pentru a se proteja ajunci când iese în sat după cele necesare. Din pensia mică, de doar câteva sute de lei, spune că nu şi-a permis, în cele 6 luni de pandemie, mai mult de două măşti chirurgicale pe lună.

„Spune că trebuie schimbate la câteva ore, e foarte complicată treaba. Mă spăl, să schimb masca, iar să mă spăl, sunt probleme deficitare. Ce pot să zic! Mai bine stau în curte!” – spune pensionarul.

Vestea că cei cu venituri mici vor primi de la guvern câte 30 de măşti pe lună nu i-a convins însă pe toţi că e bine să le şi poarte.

– Uite că nici eu nu am venit, că am avut o pensie de urmaş şi mi s-a terminat. Şi dacă îmi dă mască, ce să fac? Câte măşti îmi dă? spune o femeie.

– 30 pe lună, una pe zi, îi explică reporterul.

-Da’ altceva nu poate să-mi deie? spune femeia, ușor indignată.

– Nu umbă nimeni cu măşti, intervine o vecină. Ţi-am spus, n-ai ce face când intri într-un magazin că, na… Dar în rest, nu poartă nimeni măşti!  Dar nu ai pentru ce. Păi cum? Eu merg cu masca prin ogradă sau ies în stradă cu mască? Nu! explică femeia.

Funcţionarii primăriilor din județul Iaşi au stat la rând pentru a lua măştile de protecţie pentru nevoiași.

„Avem pensionarii care au pensii până într-o mie de lei, lor li se acordă aceste măşti, beneficiarii de alocaţii de susţinere a familiei, venit minim garantat şi cei cu ASF-uri, alocaţii de susţinere a familiei. Au minim pe economie şi majoritatea au un singur salariu în casă”, explică un funcționar cine primește măști de protecție din partea statului.

La Iaşi, o persoană din 10 va primi aceste măşti gratuite. Sunt puţin peste 100.000 de beneficiari, principalul criteriu fiind legat de veniturile reduse şi imposibilitatea acestor oameni de a-şi cumpăra măşti de protecţie.

Peste 3 milioane de măşti au ajuns deja în Iaşi, necesarul pentru septembrie.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți