15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânăr prins de jandarmi în timp ce pescuia ilegal pe râul Olt

- Advertisement -

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce jandarmii olteni l-au prins pescuind ilegal pe râul Olt, în dreptul comunei Vulturești. Acesta desfășura joi activități de pescuit comercial folosind o plasă de pescuit de tip monofilament, în lungime de 885 de metri.

Potrivit efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, tânărul avea în plasa de pescuit aproximativ patru kilograme și jumătate de pește, specia crap și caras, care a fost redat mediului acvatic.

Oamenii legii au întocmit pe numele său acte de constatare pentru săvârşirea faptelor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament. Ulterior, pescarul, împreună cu unealta de pescuit, a fost predat organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

Jandarmii mai spun că cele două fapte constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și trei ani.     

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți