10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bărbat din Pârșcoveni, inconștient după ce a fost bătut în fața unui bar din localitate

- Advertisement -

Un bărbat de 36 de ani, din comuna Pârșcoveni, a fost sâmbătă noaptea victima unei agresiuni care s-a petrecut în fața unui bar din localitate. Din datele polițiștilor, s-a stabilit că acesta a fost lovit de agresor, care este un bărbat de 41 de ani, din Pârșcoveni, totul petrecându-se în urma unui conflict verbal între cei doi.

Polițiștii olteni au fost sesizați de cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde acesta a fost adus inițial pentru investigații medicale amănunțite, însă în prezent starea de sănătate este foarte gravă, fiind în comă și internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

„Astăzi, 20 septembrie 2020, am fost sesizați de cadrele unei unități medicale despre faptul că un bărbat, din comuna Pârșcoveni, a fost internat, inconștient și prezintă leziuni multiple. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești s-au deplasat de îndată la Pârșcoveni și, din primele cercetări, au stabilit faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00, în fața unui bar din localitate, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul unor discuții contradictorii, între doi bărbați, cu vârstele de 36 și de 41 de ani, ambii din aceeași localitate. În urma agresiunii, bărbatul, de 36 de ani, care ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele, ar fi căzut pe partea carosabilă, după care și-a pierdut cunoștința”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În urma agresiunii, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți