3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Scade numărul oltenilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, internați în spital

- Advertisement -

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt spun că zece dintre cele 12 îmbolnăviri noi cu COVID-19, înregistrate în județ în ultimele 24 de ore, au fost cu transmitere comunitară, iar două au fost din nou în rândul angajaților Spitalului Județean de Urgență Slatina. Din fericire, în ultima zi a scăzut numărul pacienților confirmați cu virusul SARS-CoV-2, care sunt încă internați în unitățile medicale oltene.

Dacă în prima zi a săptămânii erau 85 de bolnavi spitalizați, marți numărul acestora a scăzut la 74, însă starea de sănătate a 13 dintre ei este mai gravă, fiind în continuare pe secțiile Anestezie și Terapie Intensivă Slatina și Caracal.

Alți 1.710 olteni au fost externați, dintre aceștia puțin peste 960 fiind vindecați, 502 externați din spital la cerere și aproximativ 250 care au refuzat internarea şi au fost izolați la domiciliu.

Potrivit statisticilor specialiștilor în sănătate publică, în Olt sunt şi 9.839 de persoane care s-au testat pentru depistarea noului Coronavirus.

Cu cele 12 infecții COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, în județul Olt bilanțul total al cazurilor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 1.837. Dintre aceste persoane, sunt 58 care au murit din cauza SARS-CoV-2, însă, pe lângă infecția cu virusul, acestea aveau și alte probleme medicale.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți