Aproximativ 20.000 de țigarete de contrabandă, care urmau a fi vândute pe piața neagră din zona de sud a județului Olt, au fost confiscate de polițiștii de frontieră în urma a trei percheziții domiciliare efectuate miercuri în comuna Tia Mare.
În urma unor informații deținute, polițiștii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au desfășurat două descinderi la sediile unor societăți comerciale și una la domiciliul unei persoane fizice, din Tia Mare.
La percheziții, oamenii legii au descoperit 19.520 ţigarete, de diferite mărci, fără marcaje fiscale, în valoare de aproximativ 12.700 lei, întreaga cantitate fiind confiscată și predată Direcției Regionale Vamale Craiova pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Persoanele cercetate sunt doi olteni, unul în vârstă de 28 de ani, iar celălalt de 52 de ani, ambii din Tia Mare, care au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră, pentru audieri și stabilirea întregii activități infracționale. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Cătălin FIRCOIU