Klaus Iohannis: Măsurile luate de Guvern dau rezultate. Numărul maxim de cazuri se situează în zona 10.000

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, de la Palatul Cotroceni, în cadrul videoconferinței cu prefecții și întâlnirii cu premierul și membri ai Guvernului, că măsurile impuse de Executiv acum câteva săptămâni pentru a gestiona pandemia dau primele rezultate.

Pe parcursul pandemiei, am observat cu toții că este, evident, cel mai important lucru să luăm măsurile care se impun pentru a îngrădi răspândirea pandemiei. Vă reamintesc că pe primul loc pentru noi toți, deci și pentru dumneavoastră, este sănătatea românilor, însă pentru asta e nevoie de măsuri care vin, în principal, din două zone.

Prima zonă este zona de protecție și vorbim aici de măsuri care au fost luate, din fericire, de câtva timp de Guvernul Orban – este vorba de portul măștii, distanțare, igienă.

Pe de cealaltă parte, al doilea pachet mare de măsuri se referă la mobilitate. Trebuie să luăm măsurile adecvate, care se impun la momentul respectiv, pentru a reduce mobilitatea populației. Asta înseamnă că reducem, practic, posibilitățile de contact între persoanele infectate și persoanele sănătoase.

Deja putem să observăm că măsurile luate de Guvern acum câteva săptămâni, măsuri care la momentul respectiv au dus la dezbateri de tot felul, vedem că dau primele rezultate.

Cu siguranță că ați observat că acum 3-4 săptămâni, numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult și acum suntem în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxim se situează în zona de 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000.

Nu putem să spunem încă, din păcate, că am reușit să îngrădim pandemia, dar avem primele confirmări că măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni bune au dat rezultate.

Din păcate, aceste rezultate, chiar dacă există și arată că măsurile pe care le luăm au fost bine gândite, nu au fost suficiente, pentru că vedem la Terapie Intensivă numărul de persoane crește. Din nefericire, în fiecare zi avem un număr important de decese, mult prea mulți români mor de această boală și atunci evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive”, a afirmat președintele.

El a spus că vaccinarea anti-COVID va putea fi făcută populației generale “undeva în primăvară spre vară” în 2021.

“Dați-mi voie să vă spun că există și un licăr de speranță: ați observat probabil cu toții că în ultimele zile au apărut știri pozitive despre posibile vaccinuri. Nu știm în ce zi, nici măcar în ce săptămână, acestea vor fi disponibile, însă este foarte probabil ca ele să devină posibile și să fie la dispoziția noastră în România începând din primul trimestru al anului 2021, în tranșe.

Nu vom avea toate dozele simultan și de la început, vom avea în tranșe. Vom începe cu vaccinarea personalului medical, întregului personal medical, după care se va continua după o schemă care este deja elaborată de specialiști ai Institutului Național de Sănătate Publică, cu persoanele din prima linie, cu lucrătorii esențiali, cu persoanele care sunt în mod deosebit expuse la această boală și vaccinarea populației generale va avea loc probabil undeva în primăvară spre vară.

Toate acestea sunt în pregătire, dar până atunci, împreună cu dumneavoastră, gestionăm pandemia. Depinde de noi să o facem bine, fiindcă asta așteaptă românii de la noi”, a declarat Iohannis.

Sursa: digi24,ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<