Încă un pacient din salonul ATI de la Piatra Neamț a murit. Bilanțul incendiului a ajuns la 11 decese

Bilanţul tragediei de la Piatra Neamţ a ajuns la 11 persoane decedate, după ce unul dintre cei șase pacienţi transferați la Spitalul din Leţcani a murit. Este vorba de o femeie în vârstă de 72 de ani, care avea multiple comorbidități.

Cei șase pacienți, inclusiv femeia care a decedat, au fost salvați din al doilea salon ATI al spitalului, după ce un incediu a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 15 noiembrie. Zece persoane au murit atunci, iar medicul de gardă care a încercat să-i salveze are arsuri pe mare parte din suprafața corpului și a fost transferat într-un spital din Belgia

Potrivit managerului spitalului Lețcani, Carmen Dorobăț, ceilalți cinci bolnavi sunt în stare critică. 

“Femeia care a decedat avea 72 de ani și avea numeroase afecțiuni. Din păcate, și ceilalți pacienți sunt în stare gravă, facem tot posibilul ca starea lor de sănătate să se amelioreze”, a declarat la Digi24, Carmen Dorobăț. 

11 pacienți care erau bolnavi de COVID și erau intubați au decedat după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț, potrivit celui mai nou bilanț. Alte șase persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă. Încă trei cadre medicale, un medic și două asistente, au primit îngrijiri pentru arsuri.

Sursa: digi24.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<