Un incendiu devastator a izbucnit, joi după-amiaza, la o casă din satul Dranovățu al comunei Găneasa, pentru a stinge flăcările fiind nevoie la fața locului de intervenția pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Potrivit purtătorului de cuvânt al salvatorilor olteni, Alin Băsășteanu, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta la bunurile din două camere de locuit și la acoperișul locuinței.
„Pompierii au localizat rapid incendiul și au reușit să împiedice propagarea acestuia la întreaga locuință. Intervenția a durat aproximativ o oră și jumătate. În urma incendiului au ars mobilier, textile, electronice și electrocasnice, zece metri pătrați de acoperiș și zece metri din tavanul unei camere de locuit”, a declarat reprezentantul ISU.
În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect sau cu improvizații.
Cătălin FIRCOIU