20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Klaus Iohannis, mesaj pentru cei au plecat în minivacanța de 1 Decembrie: Dacă se distrează, s-o facă, dar să respecte măsurile!

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis le-a reamintit românilor care au plecat în minivacanța de 1 Decembrie că sunt zile libere care se desfășoară „în condiții speciale”  și este important să respecte măsurile de evitare a infecției cu coronavirus, pentru că „nimeni nu-și dorește să ajungă la spital”.

Șeful statului îi sfătuiește pe români să poarte mască, să respecte distanța și măsurile de igienă, să evite aglomerațiile și apropierea fizică de persoane din afara anturajului obișnuit.

„Mesajul meu pentru toți românii este același: să respecte măsurile, să respecte portul măștii, distanța, igiena și dacă se distrează, s-o facă, dar să respecte cu strictețe aceste măsuri. Să evite total aglomerările, să evite apropierea fizică de persoane pe care nu le cunosc și nu știu din ce mediu vin. Cred că este o minivacanță în condiții foarte speciale. Cu cât mai bine respectăm acum aceste măsuri, cu atât mai bine vom trece peste această pandemie și cred că este lucrul pe care și-l doresc toți. Nimeni, absolut nimeni nu cred că-și dorește să ajungă la spital, nici noi nu dorim ca oamenii să ajungă la spital. Este foarte simplu: respectați măsurile care sunt în vigoare!” – a spus, duminică, președintele Klaus Iohannis, după ce a fost în vizită la DSP București.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți