Etapa I de vaccinare împotriva noului Coronavirus continuă în județul Olt, de la începutul campaniei și până vineri fiind imunizate 3.084 de persoane. În data de 15 ianuarie au fost realizate alte 318 vaccinări, cele mai multe fiind la Spitalul Județean de Urgență Slatina, respectiv 222.
Restul imunizărilor până la 318 au fost efectuate la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVId-19 din județ – 78, Spitalul Orășenesc Balș – 12 și Spitalul Orășenesc Corabia – 6. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt transmit că nu au fost înregistrate reacții adverse.
„Numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, începând cu data de 4 ianuarie, prima administrare, este de 3.084. De la începutul campaniei de imunizare, șase persoane din Olt au avut reacții adverse, acestea fiind comune și minore. Menționăm că vaccinarea anti Coronavirus este gratuită, voluntară și necondiționată”, precizează reprezentanții DSP.
Până acum, în județul Olt au ajuns 3.400 de doze de vaccin împotriva noului Coronavirus, acestea fiind distribuite celor patru centre de vaccinare funcționale pentru desfășurarea etapei I de imunizare, respectiv cele de la spitalele din Slatina, Caracal, Balș și Corabia. Imunizarea se realizează în trei mari etape, fiind vorba de tot atâtea categorii: etapa I – persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social-sistem public și privat; etapa II – populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale; etapa III – populația generală.