Bolnavii cronic cu vârsta sub 65 de ani se plâng că nu se pot programa la vaccin. Mulți dintre ei „nu există” în sistem

Mulți pacienți bolnavi cronic, categorie aflată în a doua etapă de vaccinare împotriva COVID, reclamă că nu se pot programa pentru imunizare. Situația este cauzată fie de blocarea platformei, fie pentru că ei nu figurează, de fapt, în sistem ca fiind eligibili. În plus, nici medicii de familie, în unele cazuri, nu-i pot ajuta pe acești pacienți cu înscrierea.

Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a confirmat la Digi24 că sunt, într-adevăr, probleme cu înscrierile pentru această categorie de bolnavi, în condițiile în care deja în București toate locurile s-au ocupat pentru următoarea perioadă. Pacienții care au peste 65 de ani se pot programa încă, în alte județe, peste o săptămână sau două, dar problemele apar în cazul pacienților cu vârsta sub 65 de ani care au anumite boli cronice și care nu sunt recunoscuți ca atare de platforma de programare.

Nici medicii de familie nu pot face programări în sistem

„Nici noi, medicii de familie, în acest moment nu putem face programarea pacienților sub 65 de ani cu anumite boli cronice, dacă sistemul nu îi vede. Încă se lucrează la platformă pentru ca medicii de familie să capete acele drepturi prin care să poată să înscrie pacienții care au anumite boli cronice, dar nu sunt recunoscute în sistem”, a declarat Gindrovel Dumitra la Digi24.

Dr. Gindrovel Dumitra spune că această situație a apărut deoarece acești pacienți nu se află în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ca fiind bolnavi cronic și atunci singura soluție ar fi o confirmare din partea medicului de familie, împreună cu care acel pacient poate să apeleze la call-center pentru a face programarea.

Autoritățile cunosc această problemă

Medicii de familie au semnalat problema autorităților, inclusiv sâmbătă, spune Gindrovel Dumitra.

„Se așteaptă ca problema să se rezolve, pentru că este binecunoscută la nivelul STS-ului. STS-ul este cel care lucrează în acest moment la platformă și urmează să fie rezolvată în cel mai scurt timp”, a spus medicul.

Bolnavi cronic care nu există în „sistem”

Această problemă cu platforma de programare arată și o altă realitate din România. De fapt, nu există o evidență centralizată cu toți bolnavii cronic. Cei care se tratează în privat, de exemplu, nu figurează nicăieri.

Există pacienți care nu au trecut niciodată în sistemul public pentru a beneficia de anumite rețete sau servicii medicale pentru anumite boli cronice și ei nu sunt „văzuți” în sistem. „Chiar săptămâna aceasta am fost apelat de diverse persoane care s-au tratat exclusiv în privat și acum se întreabă care este posibilitatea prin care cum pot fi recunoscuți de sistem, astfel încât să aibă dreptul la vaccinare”, a spus Gindrovel Dumitra.

În plus, există persoane care nici măcar nu au medic de familie

Pe de altă parte, în cazul aumitor boli cronice nici măcar nu există un registru național de evidență. Dacă pentru anumite boli, precum diabetul, cancerul, există registre speciale de boli cronice, pentru alte afecțiuni, cum ar fi hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, varice hidrostatice – boli cardiovasculare care se încadrează în acest moment în grupa de risc pentru vaccinarea în etapa a doua –  nu există un registru național al acestor boli cronice, a explicat Gindrovel Dumitra. Acești pacienți sunt în evidență doar la medicul de familie cu boala respectivă. „Sigur că noi transmitem în fiecare lună către Casa Națională de Sănătate serviciile medicale prestate pentru aceste persoane, dacă sunt prestate, și în același timp și rețelele respective, dar nu sunt cuprinse într-un registru de boală cronică ca atare”, a spus Gindrovel Dumitra.

Pacienților li se recomandă răbdare. Cea mai mare problemă sunt stocurile

Ce este de făcut în această situație? „Așteptăm ca platforma să fie disponibilă și apoi pacienții să aibă răbdare, pentru că așa cum am precizat, practic ne aflăm în acest moment la începutul acestei perioade de vaccinare a persoanelor care se află în etapa a doua. Această etapă va continua până când toate persoanele vor fi vaccinate. Cea mai mare problemă pe care o avem în acest moment este de disponbilitate, pentru că numărul de centre de vaccinare care sunt deschise sunt raportate la stocul de vaccin pe care îl avem și știm deja că săptămâna viitoare vom primi chiar o cantitate înjumătățită de vaccin”, a atras atenția medicul.

„Oricât ne-am dori cu toții să ne vaccinăm cât mai repede, tot trebuie să existe o programare și o prioritizare, astfel încât persoanele care sunt la cel mai mare risc de a dezvolta complicații să poată să fie vaccinate, iar aceste persoane fac parte de obicei din rândul persoanelor cu vârsta înaintată. Nu putem compara o persoană care are 75 de ani – și care se poate programa în acest moment indiferent de comorbidități – cu o persoană care are 30 sau 40 de ani și are o boală autoimună precum poliartrită reumatoidă sau psoriazis. Vorbim despre un nivel de risc diferit și este foarte important ca în această primă etapă să primească vaccinul, să poată să fie programate persoanele peste 65 de ani, pentru că vârsta reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri de a dezvolta forme severe de boală”, a explicat Gindrovel Dumitra.

„Oamenii doresc să se vaccineze și acesta este cel mai important mesaj pe care trebuie să-l transmitem autorităților. Pentru noi, medicii de familie, reprezintă o dovadă de încredere pe care pacienții au câștigat-o în sisstemu medical și mai ales în acest vaccin în ultima perioadă”, a subliniat Gindrovel Dumitra.

sursa: Digi24.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<