18.3 C
Slatina
miercuri,2 iulie,2025

Ultimele Articole

Măsurile de protecție sanitară continuă să fie încălcate de olteni

- Advertisement -

Zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele din județul Olt, dar şi mijloacele de transport în comun, au continuat să fie verificate luni cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii noului Coronavirus. În urma controalelor, forțele de ordine au constatat că oltenii încalcă și în prezent măsurile de protecție sanitară, aproximativ o sută dintre aceștia fiind amendați.

Poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, sub autoritatea Prefecturii Olt, au intensificat și în ultimele 24 de ore activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La controale au participat peste 190 de forţe de ordine, fiind verificate 78 de societăți comerciale, precum şi 80 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 750 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 98 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 13.500 de lei, dintre care 87 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 12.500 de lei, şi 11 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație între orele 23:00 – 05:00, în valoare de 1.000 de lei.

În cadrul acțiunilor oamenii legii au desfășurat și activități preventive de informare.

„Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți