Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică transmit că de la începutul campaniei de imunizare anti COVID-19 şi până la această dată, peste 12.600 de persoane din judeţul Olt s-au vaccinat împotriva noului Coronavirus, la mai bine de un sfert dintre acestea fiindu-le administrată şi cea de-a doua doză a serului imunologic.
Concret, judeţului i-au fost repartizate până acum 13.106 doze de vaccin, dintre care 12.476 au fost Pfizer BioNTech şi 630 Moderna, toate fiind distribuite centrelor de imunizare care funcţionează în judeţ.
Iar de la debutul campaniei, respectiv data de 4 ianuarie, au fost vaccinaţi cu produsele biologice peste 12.600 de olteni, peste 250 dintre aceştia fiind doar în ultimele 24 de ore. Mai exact, cu cele două vaccinuri au fost imunizaţi duminică 251 de persoane, 70 de doze fiind administrate categoriilor de persoane care fac parte din etapa I şi 181 celor care fac parte din a doua etapă.
„În total, numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 până în data de 7 februarie este de 12.612, prima doză fiind administrate la 9.287, dintre care 8.747 au primit vaccinul de la Pfizer BioNTech şi 540 vaccinul de la Moderna, în timp ce rapelul a fost făcut la 3.325 de olteni. Din totalul imunizărilor realizate, 6.717 au fost la persoanele din etapa I şi 5.895 la cele din etapa a II-a”, se arată într-un comunicat remis de DSP.
Sursa citată mai arată că 13 olteni care s-au vaccinat împotriva noului Coronaviurs au avut reacții adverse comune și minore, toate fiind generale și la categorii de persoane din etapa I, respectiv febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie și alergii de tip urticarie. Din fericire, nu s-au înregistrat până acum reacții locale, cu durere la locul injectării. În ultima zi în care au avut loc imunizări în centrele din județ a fost semnalată o astfel de reacție adversă în urma vaccinării.
Şi cum de luni a început şi al doilea semestru al anului şcolar 2020 – 2021, majoritatea elevilor de la unităţile de învăţământ din judeţul Olt întorcându-se la cursuri fizic, faţă în faţă, DSP anunţă că a început să distribuie 20.800 de teste rapide pentru determinarea infecţiei cu COVID-19 către acestea, conform protocolului de testare rapidă din unităţile şcolare, emis de Ministerul Sănătăţii.