Sub autoritatea Prefecturii Olt, peste 250 de forțe de ordine au continuat și duminică să desfășoare activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse de starea de alertă, în contextul pandemiei de Coronavirus. Zeci de firme și mijloace de transport au fost controlate, iar peste 1.200 de persoane legitimate, în urma verificărilor fiind aplicate un record de amenzi pe această linie, respectiv peste 300, cuantumul total al acestora fiind de aproximativ 100.000 de lei.
În cadrul acțiunilor, poliţiştii olteni, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au verificat, în primul rând modul în care sunt respectate prevederile Legii 55 din anul 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost controlate aproximativ 60 de societăți comerciale, 89 de mijloace de transport și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse peste 1.200 de persoane. În urma neregulilor constatate, echipele mixte de control au aplicat nu mai puțin de 329 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 95.650 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este un record al amenzilor date de forțele de ordine pe această linie, într-o singură zi.
Printre misiunile de duminică s-a numărat şi o acţiune punctuală a poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rursală Vişina şi Serviciului Investgaţii Criminale care, cu sprijinul jandarmilor și pompierilor, au acţionat în mediul rural. În timpul acesteia, au fost depistate 52 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală sau restricțiile privind circulația/deplasarea în intervalul orar 23:00 – 05:00. Persoanele au fost amendate cu 26.000 de lei în total, pentru încălcarea prevederilor Legii 55 din 2020. Totodată, reprezentanții a trei societăți comerciale din comunele din Studina, Vădastra și Brastavățu nu au respectat măsurile referitoare la suspendarea temporară a activității, fiind sancționați contravențional cu 6.000 de lei.
Forţele de ordine transmit că astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, recomandările acestora pentru locuitorii judeţului Olt fiind să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!