10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Inspectorii de muncă, controale la balastierele din județ

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt vor desfășura până în luna noiembrie a acestui an controale privind obligațiile angajatorilor de a implementa, pe baza principiilor generale de prevenire, măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafață.

Concret, inspectorii de muncă olteni verifică balastierele din județ, obiectivele urmărite fiind verificarea modului de respectare de către angajatori a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă în industria extractivă de suprafață; verificarea modului în care serviciile de prevenire și protecție sunt organizate și își îndeplinesc atribuțiile; adoptarea unor măsuri de prevenire și protecție împotriva căderilor de la același nivel, în industria extractivă de suprafață; verificarea modului în care angajatorii aplică prevederile Hotărârii Guvernului 1049 din 2006 în industria extractivă de suprafață, informarea și consultarea lucrătorilor despre cele mai eficiente mijloace de protecție privind securitatea și sănătatea în muncă.

Angajatorii şi lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul industriei extractivă de suprafață sunt în vizorul Inspecției Muncii. Acțiunea, care este una națională, se desfășoară în mai multe etape începând cu mediatizarea, informarea și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor privind riscurile din industria extractivă de suprafață, prin întâlniri cu aceștia la sediul ITM Olt. Celelalte etape vor consta în verificări prin acțiuni de control la angajatori, dispunerea de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor, respectiv verificarea realizării măsurilor dispuse.

Etapa de control la balastiere va fi în perioada martie – octombrie 2021, iar etapa de verificare a realizării măsurilor dispuse şi stabilite în procesele verbale de control încheiate cu ocazia controalelor, se va realiza pe toată durata de desfășurare a campaniei, funcție de termenele dispuse cu ocazia controalelor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți