Salariații din județul Olt au încheiat ultima lună de vară din 2026 cu o creștere a veniturilor, câștigul salarial mediu net ajungând la 5.156 de lei. Această valoare reprezintă o majorare de 4,4% față de luna august a anului precedent, când media se situa la 4.938 de lei, evoluție ce plasează județul pe locul 11 în clasamentul național ordonat descrescător. Comparativ cu luna iulie 2026, când venitul mediu a fost de 4.997 de lei, câștigul salarial a marcat un avans lunar de 3,2 la sută.
Diferențele dintre ramurile economice rămân însă vizibile, sectorul industriei și al construcțiilor continuând să fie cel mai bine remunerat din județ.
Bogdan Tufeanu, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Statistică Olt, a detaliat tabloul evoluțiilor pe fiecare domeniu: „Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna august 2025, câştigul salarial mediu net a scăzut în sectorul agricultură, silvicultură şi pescuit cu 2,5% (4.167 lei faţă de 4.274 lei), în sectorul de industrie şi construcţii s-a înregistrat o creștere de 12 la sută (5.897 lei față de 5.267 lei), iar în sectorul de servicii s-a înregistrat o scădere de 1% (4.615 lei față de 4.660 lei)”. Astfel, angajații din industrie și construcții au încasat cel mai mare salariu în luna august, și anume 5.897 lei în medie.
În ciuda majorărilor salariale, efectivul de salariați din județ a consemnat un regres. Numărul total al persoanelor angajate a scăzut la 77.723, fiind mai mic cu 1.299 de persoane comparativ cu luna august a anului trecut, când se înregistrau 79.022 de angajați. Raportat la nivel național, efectivul de salariați din județul Olt reprezintă o pondere de 1,4 la sută.
În paralel cu evoluția pieței muncii, presiunea pe cheltuielile populației s-a menținut.
Rata inflației înregistrată în august 2026 raportat la luna decembrie 2025 a fost de 4,6%, cel mai mare impact avându-l serviciile, ale căror tarife au urcat cu 8,45 la sută. Mărfurile nealimentare au consemnat o scumpire de 4,85%, iar cele alimentare o creștere mai redusă, de 1,7 la sută. Față de luna iulie 2026, indicele general al prețurilor a urcat ușor, cu 0,22%, pe fondul ieftinirii produselor alimentare cu 0,71 la sută și al majorării prețurilor la mărfurile nealimentare cu 0,61% și la servicii cu 0,71 la sută.
