-3.8 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Accident la ieșire din Negreni spre Colonești. Un autocamion care transporta mașini, răsturnat pe câmp

- Advertisement -

Accident de circulație, marți dimineața, pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșirea din satul Negreni spre comuna Colonești. Două vehicule au fost implicate în evenimentul rutier, ambele ajungând pe câmpul de la marginea părții carosabile.

În accident au fost implicate un autoturism și un autocamion cu remorcă pentru transport autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea, al doilea vehicul s-a răsturnat. Toate mașinile aflate în TIR-ul cu platformă auto au ajuns în câmp.

„A fost vorba despre o coliziune între două vehicule, un autoturism și un autocamion cu remorcă pentru transport mașini, care circulau în același sens de mers, dinspre Pitești către municipiul Slatina. În urma impactului nu au rezultat victime omenești și doar pagube materiale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Din primele cercetă, se pare că vinovat de producerea tamponării este șoferul autoturismului care a intrat într-o depășire, iar la revenirea pe banda sa de mers nu s-ar fi încadrat corespunzător și a acroșat TIR-ul, care a intrat în balans și s-a răsturnat pe câmp. „Ca urma a efectuării tuturor cercetărilor, se stabili cu exactitate cauza producerii evenimentului rutier și vor fi luate măsuri legale”, a mai spus reprezentantul Poliției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți