5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Sărbătoarea de Sân’ Toader de la Brâncoveni, anulată din cauza pandemiei COVID-19

- Advertisement -

„Încuratul cailor de Sân’ Toader de la Brâncoveni” este una dintre puținele evenimente culturale care anul trecut s-a desfășurat în județul Olt, chiar înainte ca țara noastră să intre în stare de urgență din cauza pandemiei de Coronavirus. Din păcate, anul acesta manifestarea, care ar fi urmat să se desfășoare în week-end, este anulată din această cauză.

Ar fi fost cea de-a XI-a ediție a sărbătorii „Încuratul cailor de Sân’ Toader”, după ce primele zece ediții au fost unele cu adevărat reușite care aduna la start zeci de mii de iubitori de cai din județul Olt, și nu numai.

„Stimați brâncoveni, știm că aşteptaţi cu nerăbdare evenimentul «Încuratul cailor de Sân’ Toader de la Brâncoveni». Din păcate, cea de-a XI-a ediţie a tradiţionalului eveniment, care trebuia să se desfăşoare pe data de 20 martie, este anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Astfel, sărbătoarea care timp de zece ani a adus zeci de mii de participanţi din toată ţara, care a animat localitatea noastră şi care ne-a dus numele peste tot în ţară, nu se va desfăşura în acest an”, a declarat Ion Cheroiu, edilul comunei Brâncoveni.

Primarul are totuși speranța că evenimentul cultural se va relua începând cu anul următor. „În speranţa că în 2022 vom putea să ne reîntâlnim fără măşti pe faţă şi fără restricţii pe stadionul din Mărgheni, vă mulţumim pentru înţelegere! (…)”, a adăugat Cheroiu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți