12.3 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un bărbat din Slatina, găsit decedat în baia locuinței. Soția acestuia, imobilizată la pat, era confuză

- Advertisement -

Un bătrân de 74 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit fără suflare, joi după-amiază, în baia locuinței sale dintr-un bloc de pe strada Plopilor. Soția acestuia, în vârstă de 75 de ani, care era imobilizată la pat, a fost găsită conștientă, însă confuză, fiind dusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.

Bărbatul ar fi murit acum câteva zile, vecinii familiei fiind cei care au sunat la 112, aceștia alarâmându-se când au simțit pe scara blocului miros de putrefacție. Polițiștii au intervenit la fața locului, în sprijinul acestora venind pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt care au acționat spărgând ușa de la intrarea în apartament.  

„La data de 18 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați că pe strada Plopilor, din localitate, dintr-un apartament se simte un miros urât și nu răspunde nimeni. Deplasându-se la fața locului, a fost necesară spargerea ușii de acces pentru a intra în imobil, în interior fiind identificată o femeie de 75 de ani, imobilizată la pat, ce a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, în baia locuinței a fost găsit soțul acesteia, de 74 de ani, decedat. Cadavrul bărbatului a fost examinat la fața locului, acesta neprezentând urme de violență, fiind transportat la morga Spitalului Slatina pentru efectuarea necropsiei”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cadrele medicale solicitate la eveniment au spus că femeia, care era imobilizată la pat, a fost găsită conștientă, dar confuză și prezenta rahitism. Bătrâna de 75 de ani a fost preluată și dusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru investigații amănunțite.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și desfășoară în continuare activități pentru a stabili situația de fapt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți