10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Încă o persoană dispărută, căutată de polițiștii olteni

- Advertisement -

Au trecut mai puțin de 48 de ore, iar polițiștii olteni au anunțat dispariția unei a treia persoane din județ. Dacă un bărbat de 82 de ani, din comuna Dăneasa, a fost găsit după aproape opt ore de căutări, o femeie de 71 de ani, din comuna Oporelu, dar și un bărbat de 41 de ani, din comuna Rusănești, sunt încă de negăsită. În cazul bătrânei, aceasta a dispărut acum mai bine de o săptămână, cazul acesteia fiind făcut public vineri, iar bărbatul a dispărut joi dimineața, anunțul despre plecarea sa voluntară de la domiciliu și neîntoarcerea sa fiind făcut de tată sâmbătă.

„La data de 20 martie, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Corabia au fost sesizați de un bărbat, din comuna Rusănești, cu privire la faptul că, la data de 18 martie, ora 10:00, fiul său Ionel Mocanu, în vârstă de 41 de ani, ar fi plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele bărbatului dispărut sunt: înălţime 1,75 metri, aproximativ 62 de kilograme, constituție astenică, fața ovală, ochi căprui, păr negru, tuns scurt, perciuni lungi până la lobul urechilor, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri, geacă din piele de culoare neagră și pantofi de culoare neagra.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea lui sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți