Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce, în week-end, au fost opriți în trafic de polițiștii rutieri, care au constatat faptul că au încălcat regulile de circulație. Aceștia conduceau autoturisme fie în stare de ebrietate, fie fără a avea permis auto.
Sâmbătă seară, pe Drumul Judeţean 677, în comuna Pleşoiu, oamenii legii au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,07 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de mostre biologice de sânge. În cauză, pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un alt șofer a fost prins băut în trafic. Un bărbat de 52 de ani, din comuna Perieți, era în localitate când conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest acesta prezenta o concentrație de 1,03 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un alt conducător auto fără permis a fost depistat și duminică dimineață. Pe strada Drăgăneşti, din municipiul Slatina, a oprit în trafic un tânăr de 29 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.