22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Patru răniți în urma unui accident produs la Grădinari. Două mașini implicate

- Advertisement -

Un accident de circulație soldat cu patru răniți ușor s-a produs, sâmbătă seara, pe Drumul Național 64, în comuna olteană Grădinari. Două autoturisme au intrat în coliziune, la fața locului acționând mai multe echipaje de salvatori, iar din primele informații impactul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate.

Pentru a acorda primul ajutor victimelor, la locul producerii evenimentului rutier au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea cu o ambulanță.

Și polițiștii rutieri au intervenit în zonă pentru a efectua cercetări și a stabili împrejurările producerii accidentului.

„La sosirea echipajelor, la fața locului au fost găsite două auturisme avariate, iar patru persoane care se aflau în acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa citată a mai spus că oamenii legii au deschis dosar penal în cauză, cercetările continuând pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți