2.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Marina Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, recunoaște pierderile din învățământ, în urma desfășurării orelor în online

- Advertisement -

Sala de festivități a Colegiului Național „Ion Minulescu” din municipiul Slatina a găzduit joi o conferință de presă la care au fost prezenți prefectul de Olt Florin Homorean, șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt Victor Iacobescu, Maria Magdalena Mateică, medic primar Medicina Muncii în cadrul Direcției de Sănătate Publică Olt, și caracaleanca Marina Ștefania Manea, secretar de stat în Ministerul Educației. Scopul a fost acela de promovare a Campaniei Naționale „Vaccinare și testare pentru învățare”, reprezentantul ministerului spunând că în încercarea de a reveni totul la normal, iar copiii să se întoarcă fizic la ore, este important ca profesorii să se vaccineze anti COVID-19, dar și ca elevii să se testeze.

Prezent la Slatina, oficialul din Educație a recunoscut faptul că în urma desfășurării cursurilor în sistem online de un an încoace a adus pierduri în ceea ce a însemnat învățătura la nivel național, iar cursurile remediale care se vor desfășura și anul școlar următor în cadrul Programului „Școală după școală” ar fi o soluție.     

„Mesajul nostru este unul foarte clar. Ne dorim reîntoarcerea la școală a elevilor, atunci când contextul epidemiologic va permite acest lucru. Pentru a fi posibilă întoarcerea la școală, credem că este necesar să fim cât mai mulți dintre noi, profesorii, convinși de importanța vaccinării. Elevii noștri, împreună cu familiile lor, să fie convinși de importanța testării în unitățile de învățământ, astfel încât revenirea la normalitate să fie cât mai curând posibilă. Programul Național «Școală după școală» își propune pentru anul școalar 2021 – 2022 să continue în linia filozofiei din acest an. Să realizăm în cadrul programului activități de învățare remedială în care sunt eligibili elevii care provin preponderent din medii defavorizate, din medii vulnerabile, care nu au avut acces la tehnologie. Știm că pierderile în învățare, provocate de pandemie și de învățarea online, sunt mari. Știm că aceste pierderi sunt inechitabile, în sensul în care elevii din mediile defavorizate au pierdut mai mult decât cei din zone ale țării unde accesul la tehnologie a existat. Astfel, programul național își propune să intervină în cazul acestor elevi care au nevoie de recuperare. Extindem programul și pentru anul viitor. Acest program va beneficia de sursă de finanțare din Programul Operațional POCU. Fiecare elev care va participa la acest program va beneficia și de hrană”, a declarat secretarul de stat Marina Manea.

Prezenți la conferința de presă, jurnaliștii au adus în discuție situația vacanței prelungită în care elevii din anii terminali fac cursuri online, iar cu preșcolarii de la grădinițe sau elevii din clasele V – VII și IX – XI nu se întâmplă nici măcar asta. Secretarul de stat din Ministerul Educației a menționat că anul școlar se va prelungi până în vară, din dorința ca elevii să fie prezenți fizic și în bănci, însă oficialii nu dau încă asigurări în acest sens.

„Motivul pentru care s-a intrat într-o vacanță prelungită este că România se situează printre statele cu rată de părăsire timpurie a școlii și rată de abandon școlar în procente deloc favorabile. În mediul urban vorbim de 5%, însă în mediul rural este de 25%. Având în vedere că pierderile în învățare au fost diferite în funcție de zonele din țară și de accesul copiilor la educație s-a considerat că, extinzând anul școlar în perioada în care ar fi trebuit să fie vacanța de vară, permitem participarea fizică a tuturor elevilor, a celor din medii defavorizate fără acces la tehnologie. Să fim serioși și să recunoaștem că învățarea online nu poate fi realizată în totalitate, atâta timp cât nu există evaluare pentru mediul online. A fost o adaptarea a noastră, a profesorilor la acest mediu. Rațiune a fost să permitem accesul tuturor elevilor la participarea fizică la școală”, a adăugat Marina Ștefania Manea.

Însă, acesta nu a dat asigurări că unitățile de învățământ se vor redeschide cu prezența fizică a elevilor la ore în sălile de clasă sau a copiilor în grupele de grădiniță după vacanța de Paște, care se încheie pe 3 mai.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți