Rata de infectare cu noul Coronavirus, cumulată în ultimele două săptămâni, continuă să scadă în județul Olt și marți aceasta este de 1,55 cazuri la mia de locuitori. În scădere este și incidența în localitatea Drăghiceni, care a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile, încpând cu data de 7 aprilie. Aceasta a ajuns la mai puțin de nouă îmbolnăviri la o mie de persoane, mai precis este de 8,87. Însă, sunt în continuare șase unități administrativ teritoriale cu rată de peste 4 infecții cu SARS-CoV-2 unde deja sunt restricții noi în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, printre care circulația persoanelor interzisă după ora 20:00, ieșirea acestora din locuință fiind posibilă doar cu un motiv justificat, și închiderea magazinelor la ora 18:00.
Aceste șase localități sunt Bucinișu – 5,73, Grădinile – 5,49, Deveselu – 5,14, Scornicești – 5,11, Stoicănești – 5,04 și Făgețelu – 4,70.
În municipiul Caracal rata de infectare este în creștere, fiind marți de 3,13 față de 3,10 cât a fost luni, iar la Slatina, municipiul reședință a județului Olt, aceasta a scăzut de la 1,91 la 1,83.
Totodată, rămând 23 de localită oltene în care, în ultimele două săptămâni, nu s-a înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.
Cum arată rata de infectare cu SARS-CoV-2 în toate cele 112 localități ale Oltului
1 | DRĂGHICENI | 8.87 |
2 | BUCINIŞU | 5.73 |
3 | GRĂDINILE | 5.49 |
4 | DEVESELU | 5.14 |
5 | ORAŞ SCORNICEŞTI | 5.11 |
6 | STOICĂNEŞTI | 5.04 |
7 | FĂGEŢELU | 4.70 |
8 | POBORU | 3.29 |
9 | MORUNGLAV | 3.13 |
10 | MUNICIPIUL CARACAL | 3.13 |
11 | CUNGREA | 2.66 |
12 | NICOLAE TITULESCU | 2.56 |
13 | OBÂRŞIA | 2.50 |
14 | VIŞINA NOUĂ | 2.40 |
15 | PÂRŞCOVENI | 2.38 |
16 | STREJEŞTI | 2.33 |
17 | BRASTAVĂŢU | 2.20 |
18 | COLONEŞTI | 1.99 |
19 | SLĂTIOARA | 1.94 |
20 | BĂBICIU | 1.93 |
21 | IPOTEŞTI | 1.93 |
22 | BALDOVINEŞTI | 1.88 |
23 | BĂLTENI | 1.85 |
24 | OBOGA | 1.84 |
25 | MUNICIPIUL SLATINA | 1.83 |
26 | GÂRCOV | 1.80 |
27 | OPTAŞI-MĂGURA | 1.80 |
28 | ICOANA | 1.75 |
29 | ORAŞ BALŞ | 1.75 |
30 | GĂNEASA | 1.72 |
31 | TESLUI | 1.68 |
32 | MĂRUNŢEI | 1.59 |
33 | ORAŞ POTCOAVA | 1.59 |
34 | GROJDIBODU | 1.56 |
35 | OSICA DE SUS | 1.54 |
36 | VĂDASTRA | 1.54 |
37 | MIHĂEŞTI | 1.50 |
38 | DĂNEASA | 1.44 |
39 | GHIMPEŢENI | 1.44 |
40 | VOINEASA | 1.42 |
41 | ORAŞ PIATRA-OLT | 1.41 |
42 | COTEANA | 1.39 |
43 | CÂRLOGANI | 1.38 |
44 | VULTUREŞTI | 1.38 |
45 | FĂLCOIU | 1.35 |
46 | VALEA MARE | 1.35 |
47 | PRISEACA | 1.26 |
48 | BÂRZA | 1.16 |
49 | IANCA | 1.15 |
50 | ROTUNDA | 1.15 |
51 | STUDINA | 1.14 |
52 | GOSTAVĂŢU | 1.09 |
53 | TĂTULEŞTI | 1.07 |
54 | PLEŞOIU | 1.06 |
55 | BOBICEŞTI | 0.99 |
56 | URZICA | 0.99 |
57 | VULPENI | 0.95 |
58 | IZVOARELE | 0.88 |
59 | BĂRĂŞTI | 0.80 |
60 | BRÂNCOVENI | 0.78 |
61 | ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT | 0.77 |
62 | ŞERBĂNEŞTI | 0.75 |
63 | REDEA | 0.73 |
64 | DOBRUN | 0.71 |
65 | LELEASCA | 0.71 |
66 | TRAIAN | 0.69 |
67 | DOBROTEASA | 0.67 |
68 | ORAŞ CORABIA | 0.65 |
69 | OSICA DE JOS | 0.65 |
70 | SCĂRIŞOARA | 0.65 |
71 | SEACA | 0.60 |
72 | CRÂMPOIA | 0.58 |
73 | DOBROSLOVENI | 0.54 |
74 | GĂVĂNEŞTI | 0.54 |
75 | VLĂDILA | 0.51 |
76 | TIA MARE | 0.50 |
77 | PERIEŢI | 0.49 |
78 | VÂLCELE | 0.43 |
79 | VĂLENI | 0.40 |
80 | TUFENI | 0.39 |
81 | BREBENI | 0.38 |
82 | VIŞINA | 0.37 |
83 | CILIENI | 0.33 |
84 | VĂDĂSTRIŢA | 0.33 |
85 | MOVILENI | 0.31 |
86 | CURTIŞOARA | 0.23 |
87 | IANCU JIANU | 0.23 |
88 | IZBICENI | 0.23 |
89 | FĂRCAŞELE | 0.21 |
90 | CĂLUI | 0.00 |
91 | CEZIENI | 0.00 |
92 | CORBU | 0.00 |
93 | DOBREŢU | 0.00 |
94 | GIUVĂRĂŞTI | 0.00 |
95 | GRĂDINARI | 0.00 |
96 | GURA PADINII | 0.00 |
97 | MILCOV | 0.00 |
98 | OPORELU | 0.00 |
99 | ORLEA | 0.00 |
100 | RADOMIREŞTI | 0.00 |
101 | RUSĂNEŞTI | 0.00 |
102 | SÂMBUREŞTI | 0.00 |
103 | SÂRBII – MĂGURA | 0.00 |
104 | SCHITU | 0.00 |
105 | ŞOPÂRLIŢA | 0.00 |
106 | SPINENI | 0.00 |
107 | SPRÂNCENATA | 0.00 |
108 | ŞTEFAN CEL MARE | 0.00 |
109 | STOENEŞTI | 0.00 |
110 | TOPANA | 0.00 |
111 | VERGULEASA | 0.00 |
112 | VITOMIREŞTI | 0.00 |