5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Copiii asistați social au realizat o expoziție dedicată Sărbătorilor Pascale. Lucrările, expuse la CJ Olt și primăriile Caracal și Balș

- Advertisement -

Copiii asistați social din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Olt, împreună cu educatorii lor, sunt protagoniștii unor lucrări care în aceste zile sunt expuse în trei instituții administrative din județ. Ouăle încondeiate și alte obiecte specifice Sărbătorilor Pascale pe care le-au realizat în ultima vreme aparțin expoziției „Paștele în suflet și în mânuțe de copil” și pot fi văzute atât la CJ Olt, cât și la primăriile din Caracal și Balș.

„Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea Domnului Iisus Hristos. Pentru această ocazie, copiii nostri, alături de educatorii lor, au încondeiat ouă și au creat, cu bucurie și migală, obiecte specifice acestei Sărbători. Expoziția «Paștele în suflet și în mânuțe de copil» este, nu numai o pătrundere în tradiția din perioada pascală a românilor, ci și o readucere în actualitate a unui obicei străvechi. Cu această ocazie, mulțumim pentru sprijin și buna colaborare domnului Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, domnului Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, și domnului Cătălin Rotea, primarul orașului Balș”, se arată într-un comunicat remis de DGASPC Olt.

Lucrările realizate sunt expuse în Săptămâna Mare în spațiile oferite de cele trei instituții administrative, respectiv la Consiliul Județean Olt – cele ale copiilor din căsuțele și centrele din Slatina, la Primăria Caracal – copiii din căsuțele „Sfântul Mihail” și „Sfântul Nicolae” și la Primăria Balș – cele ale copiilor din căsuțele „Sfânta Maria”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți