14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pompieri slătineni, intervenție pentru îndepărtarea unor plăci de azbociment luate de vânt de pe acoperișul unui imobil

- Advertisement -

Salvatorii din cadrul Detașamentului Slatina al ISU Olt au fost solicitatți să intervină, marți seara, pe o stradă din municipiul Slatina, pentru a îndepărta elemente de la acoperișul unui imobil, acestea fiind smulse de vânt și putând pune în pericol, în orice moment, viața persoanelor care treceau prin zonă.

Din fericire, nu s-au înregistrat pagube.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, au intervenit seara trecută, în municipiul Slatina, strada Aleea Rozelor, pentru îndepărtarea unor elemente de la acoperișul unui bloc. Au fost îndepărtate plăci de azbociment, pe aproximativ cinci metri pătrați. Nu s-au înregistrat pagube”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Marți, județul Olt a fost, până la ora 23:00, sub incidența unei atenționări meteo cod galben de vânt, cu viteze de 50 – 60 de kilometri pe oră și local 70 – 80 de kilometri pe oră.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți