8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Poliţiştii rutieri verifică mijloacele de transport în comun care tranzitează drumurile din Olt

- Advertisement -

O acţiune pentru siguranţa transportului de persoane se desfăşoară joi la nivel naţional, iar poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au luat parte la aceasta. Aşadar, încă de la primele ore ale dimineţii, mijloacele de transport persoane care tranzitează şoselele din Olt au fost verificate de oamenii legii.

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Olt, controalele polițiștilor urmăresc dacă șoferii mijloacelor de transport public de persoane dețin documentele obligatorii, respectiv: certificatul de atestare profesională, copie conformă a licenței de transport, licență de traseu, asigurarea de bunuri și persoane, polița RCA.

„Polițiștii vor verifica dacă se respectă graficul cu orele de deplasare, eliberarea biletelor de călătorie sau abonamente, precum și dacă șoferii respectă obligativitatea de a informa călătorii asupra folosirii centurii de siguranță. În același timp, polițiștii rutieri controlează dacă transportul pasagerilor este realizat cu respectarea limitei numărului de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare sau certificatul de clasificare, după caz”, se arată în comunicat.

Totodată, oamenii legii au în vedere şi dacă regulile de transport persoane în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 sunt respectate.

IPJ mai transmite că acţiuni de acest gen vor avea loc şi în perioada următoare. „Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, recomandăm conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă şi atenţie sporită, să respecte indicaţiile semafoarelor şi ale poliţiştilor rutieri şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare. Totodată, le recomandăm acestora să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă”, mai precizează reprezentanţii Poliţiei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți