3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

În aproape 390 de instituții de învățământ au loc cursuri cu prezența fizică a preșcolarilor și elevilor, de luni

- Advertisement -

Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt au aprobat în ședința de vineri actualizarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județ, în conformitate cu propunerile consiliilor de administrație ale fiecărei unități școlare, avizate în prealabil de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică. În urma acesteia, potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, s-a stabilit ca de luni, 7 iunie, în aproximativ 390 de instituții școlare orele să se desfășoară după scenariul verde, adică cu prezența fizică în bănci a preșcolarilor și elevilor.

Concret, cele 415 unităţi de învățământ preuniversitare/conexe din județ, din care 165 unităţi şcolare cu personalitate jurdică şi 250 şcolare arondate, îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:

– în Scenariul 1 – verde (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție: 389 instituții de învățământ;

– în Scenariul 2 – galben (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/1.000 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină), care presupune:

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu: 25 unități școlare;

– în Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor: o instituție de învățământ.

Pentru celelalte unităţi de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor rămân cele stabilite în Hotărârea 50 a Comitetului Județean pentru Situații Olt din data de 28 mai.

„În funcţie de evoluţia epidemiologică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt va analiza și va aproba, săptămânal (ziua de vineri) sau ori de câte orui situaţia o va impune, scenariul de funcţionare al unităților de învățământ din judeţ, pe baza propunerilor consiliilor de administrație, avizate în prealabil de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică”, se arată în comunicatul instituției Guvernului din teritoriu.

Conform datelor transmise de specialiștii Direcţiei de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile este vineri în judeţul Olt de 0,17 la o mia de locuitori, iar în 77 de localităţi nu a fost înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.

Scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, începând cu data de 7 iune 2021

Nr. crt.LocalitateaUnitatea de învățământSCENARIUL
 BĂLTENIȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION I. GRAURE” BĂLTENIScenariul 2
 BĂLTENIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALTENIScenariul 2
 BĂLTENIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSCARIScenariul 2
 DĂNEASAȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂNEASAScenariul 2
 DĂNEASASCOALA GIMNAZIALA BERINDEIScenariul 2
 DĂNEASAGRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOFLANUScenariul 2
 DĂNEASASCOALA PRIMARA PESTRAScenariul 2
 DĂNEASAGRADINITA CU PROGRAM NORMAL ZANOAGAScenariul 2
 ICOANAȘCOALA GIMNAZIALĂ ICOANAScenariul 2
 ICOANASCOALA PRIMARA FLORUScenariul 2
 ICOANASCOALA PRIMARA URSOAIAScenariul 2
 NICOLAE TITULESCUȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TITULESCUScenariul 2
 PÂRȘCOVENIȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRȘCOVENIScenariul 2
 PÂRȘCOVENIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL OLARIScenariul 2
 PÂRȘCOVENISCOALA GIMNAZIALA OLARIScenariul 2
 PÂRȘCOVENIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIRSCOVENIScenariul 2
 STOENEȘTIȘCOALA GIMNAZIALĂ STOENEȘTIScenariul 2
 STOENEȘTIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOENESTIScenariul 2
 STOENEȘTIȘCOALA GIMNAZIALĂ STOICĂNEȘTIScenariul 2
 TOPANAȘCOALA GIMNAZIALĂ TOPANAScenariul 1
 TOPANAGRADINITA CU PROGRAM NORMAL TOPANAScenariul 1
 TRAIANȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIANScenariul 1
 TRAIANGRADINITA CU PROGRAM NORMAL TRAIANScenariul 1
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți