14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Senatorul Liviu Voiculescu, susținere pentru Marius Aliman, candidatul PNL la funcția de primar în Deveselu

- Advertisement -

Alegerile locale parțiale pentru fotoliul de primar din comuna Deveselu bat la ușă, iar reprezentanții partidelor politice care și-au desemnat deja candidații pentru această funcție au început să îi susțină în ceea ce vor să facă în mandatul lor. Unul dintre acești candidați este chiar Marius Aliman de la Partidul Național Liberal care duminică a avut toate susținerea colegilor săi din organizația județeană a formațiunii politice, în furntea cărora s-au aflat senatorul Liviu Voiculescu, președinte al PNL Olt, dar și deputatul liberal Gigel Știrbu.

Marius Iulian Aliman este nimeni altul decât fiul fostului edil Ion Aliman, care la alegerile locale din septembrie 2020 a candidat din partea Partdiului Social Democrat și a fost din nou ales primar în această funcție, însă cu doar câteva zile înainte de desfășurarea scrutinului electoral acesta a decedat, fiind diagnosticat cu noul Coronavirus.  

„Pragmatism nedisimulat, viziune liberală și încredere în oameni. Sub aceste aspecte, campania electorală liberală pentru funcția de primar al comunei oltene Deveselu a intrat, oficial, în linie dreaptă, odată cu depunerea candidaturii lui Marius Iulian Aliman. I-am stat alături, l-am încurajat și l-am asigurat de întreg suportul nostru în misiunea pe care și-o asumă de a continua parteneriatul puternic și constructiv cu deveselenii, inițiat și respectat de regretatul primar. Astăzi (duminică n.r.), alături de un candidat capabil și demn, clădit «după chipul și asemănarea» unui tată care a pus performanța în rând cu datoria de edil, liberalii olteni au militat în mijlocul deveselenilor pentru speranță, pentru rațiune, pentru viitorul comunei Deveselu și pentru dorința de a vedea continuate proiectele și inițiativele edilitare care au schimbat radical în ultimii ani imaginea localității. Succes, Marius Aliman!”, este mesajul transmis de liberalul Liviu Voiculescu, senator de Olt și președintele al organizației județene a PNL.

Marius Aliman, candidatul PNL pentru Primăria Deveselu, are 31 de ani și este căpitan șef în Portul Corabia și fiul fostului primar Ion Aliman. CV-ul tânărului politician este unul impresionant, acesta fiind absolvent al Universității din Craiova – Facultatea de Științe Economice, promoția 2008, are un master în Științe Penale și Criminalistică la Facultatea de Drept a Universității București, iar în prezent face și Facultatea de Științe Administrative din cadrul Universității Craiova.

Alegerile locale parțiale urmează a avea loc în data de 27 iunie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți