18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Biletele de tren s-ar putea scumpi. Director CFR: Toți operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au cerut asta

- Advertisement -

Până în septembrie turiştii vor putea călători cu trenuri directe spre și dinspre Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră. „Trenurile soarelui”, cel puțin cele care vor pleca din Gara de Nord din Capitală, vor ajunge în două ore pe litoral. Biletele, spun șefii CFR Calatori, vor putea fi cumpărate și de pe telefon peste două săptămâni. Vestea mai puțin bună este că biletele de tren s-ar putea scumpi. 

În perioada următoare, biletele de tren de la toți operatorii feroviari s-ar putea scumpi. O ajustare nu a mai fost făcută de mai bine de șapte ani.  

Ovidiu Vizante, director general al CFR: „Dacă ne uităm la rata inflației din 2013 probabil că se va umbla la aceste tarife. Nu este atributul CFR. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea. Ce pot să vă spun e că toți operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au solicitat asta”.

Acum un bilet la clasa a doua din Capitală și până în Constanța costă aproape 60 de lei.

Capitala va fi legată de litoral prin 32 de trenuri ale CFR Călători, dar la Constanța și Mangalia vor ajunge și garnituri care pornesc din marile orașe ale țării.

Cel mai rapid tren spre mare face două ore de la București până la Constanța, deoarece viteza trece de 140 de km pe oră. De la București până la Mangalia durata călătoriei este de  patru ore.

Șeful CFR recunoaște că parcul e vechi și tocmai de aceea, în aproape toate trenurile, va fi un electromecanic care va verifica dacă aerul condiționat funcționează. În plus, compania are în plan să închirieze automotoare și rame electrice.

Ovidiu Vizante, director general al CFR: „Perioada va fi de minim un an de zile cu posibilitatea de prelungire. Am gândit sistemul ca fiind all inclusive, cu mentenanța inclusă. Numărul pe care ni-l putem permite la acest moment e de 10 unități din fiecare tip electric și diesel”.

Românii spun că CFR Călători mai trebuie să lucreze și la capitolul curățenie. 

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți