Medicii veterinari din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt au continuat și în luna mai controalele în domeniul siguranței alimentare. 203 de unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din județ au fost verificate, iar abaterile de la normele sanitare veterinare nu au întârziat să apară, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase amenzi de peste 35.000 de lei la magazine alimentare, o braserie, dar și o rulotă fast food, din municipiile Slatina și Caracal. Totodată, inspectorii sanitari veterinari au confiscate și peste 17 kilograme de carne de porc.
„Au fost depistate abateri de la normele sanitare veterinare, astfel că au fost aplicate 14 avertismente, conform Ordonanței de Guvern 2 din 2001, la magazine alimentare, un bar, centre de prelucrare lapte integrate în cadrul exploatațiilor nonprofesionale și șase amenzi conform Hotărârii Guvernului 984 din 2005, cu modificările ulterioare, în valoare de 35.600 de lei, la magazine alimentare, o unitate de ambalare, o braserie, rulotă fast food, din Slatina și Caracal. Principalele nereguli sancționate au fost: igienă necorespunzătoare, nerespectarea programului de autocontrol, etichetare necorespunzătoare, unități neînregistrate sanitar veterinar, starea de sănătate a personalului neverificată. S-a reținut cantitatea de 17,4 kilograme carne de porc – spată de porc și carne tocată cu modificări organoleptice, care a fost dirijată către unitate de neutralizare autorizată sanitar veterinar”, a declarat Venera Popa, purtătorul de cuvânt al DSVSA Olt.
Potrivit sursei citate, în timpul controalelor medicii veterinari au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală – carne, lapte, produse lactate, peşte, ouă şi nonanimală – produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe, asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.