Sesiunea iunie – iulie 2021 a examenului național de Bacalaureat începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. La nivelul județului Olt sunt așteptați peste 2.500 de absolvenți de liceu, mai exact 2.575, 2.195 dintre candidați fiind din promoția curentă și 380 din promoțiile anterioare, să susțină toate probele scrise ale examenului maturității.
Bacalaureatul se desfășoară în 15 centre de examen din județul Olt, iar dacă luni are loc proba scrisă la română, marți, 29 iunie, este programată proba scrisă obligatorie a profilului, pentru ca miercuri, 30 iunie, să aibă loc proba la alegere a profilului și a specializării.
Afișarea primelor rezultate ale sesiunii de vară a examenului maturității, în centrele de examen, dar și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, va fi în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.