1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un alt liceean care a susținut Bacalaureatul la Liceul „Danubius” Corabia, eliminat din examen

- Advertisement -

Miercuri a avut loc ultima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2021, iar în județul Olt a fost eliminat încă un elev din sala de clasă. Absolventul de liceu susținea BAC-ul din vară tot la Liceul Tehnologic „Danubius” din orașul Corabia, iar acesta este al doilea liceean care a fost dat afară din examen pentru tentativă de fraudă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Olt, profesorii supraveghetori din sala de examen au constatat că tânărul avea un telefon mobil în buzunar și, cel mai probabil, ar fi urmat să copieze. Acum, liceeanul nu se va mai putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Dintre cei 2.410 elevi înscriși la proba scrisă la alegere a profilului și specializării, au absentat 167, fiind prezenți 2.243.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile articolelor 5 și 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți