5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CAO anunță finalizarea lucrărilor pe strada Vintilă Vodă din Slatina

- Advertisement -

Compania de Apă Olt anunță finalizarea lucrărilor de pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina și de miercuri dimineața va prelua conducta nouă de distribuție apă potabilă.

„Lucrările de reabilitare a conductei principale de distribuție apă potabilă de pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, investiție realizată de Compania de Apă Olt în cadrul proiectului cu finanțare europeană «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014 – 2020», au fost finalizate”, se arată într-un comunicat remis de CAO.

De miercuri dimineață, începând cu ora 08:30, va fi branșată conducta de distribuție apă nou executată la conducta de pe strada George Poboran, alimentarea cu apă în zonă nefiind oprită.

„Compania de Apă Olt va realiza această intervenție cu o presă specială, iar alimentarea cu apă nu va fi oprită în timpul intervenției. Ulterior, se va executa și trecerea branșamentelor, pe rând, în rețeaua nouă. Este posibil ca, la efectuarea acestor lucrări, să apară modificări ale turbidității apei și fluctuatii de presiune! Pe strada Vintilă Vodă este, acum o rețea nouă de alimentare cu apă”, mai precizează CAO.

Sursa citată mai spune că au fost executate următoarele lucrări: extindere conducta de aducţiune SP Bălcescu Crişan: aducţiune strada Vintilă Vodă pe 3,7 kilometri, reabilitare/deviere reţea de distributie – L = 479 metri, construirea de cămine de vane și branşamente.

Acum rămâne de văzut când va fi reluat și traficul rutier pe respectivul tronson de drum, având în vedere că de când au început lucrările acesta a fost deviat pe strada Ghiocei paralelă cu strada Vintilă Vodă, strada Vederii și bulevardul Nicolae Titulescu.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți