După ce marți s-au afișat primele rezultate obținute de cadrele didactice oltene care au susținut proba scrisă a examenului național de Titularizare săptămâna trecută, peste o sută dintre acestea, care au fost nemulțumite de note au depus contestații până miercuri, urmând ca aceștia să afle rezultatele finale marți, 3 august.
Concret, s-au depus 103 contestații de candidați care au susținut Titularizarea la 23 de discipline, iar cele mai multe au fost depuse la educatori – 18, învățători și limba română – câte 14, educație fizică și sport – 13, matematică – 12 și istorie – 6.
568 de cadre didactice din județ s-au înscris pentru a susține săptămâna trecută proba scrisă a examenului de Titularizare, la 39 de discipline.
Statisticile Inspectoratului Școlar Județean Olt arată că dintre candidații înscriși, la cele două centre de examen – Liceul Tehnologic Metealurgic și Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina au fost doar 441, restul absentând sau retrăgându-se din examen din motive personale sau medicale. O lucrare a unui candidat care a susținut proba la disciplina arte vizuale într-un dintrele centrele de examen a fost anulată, la fel și o altă lucrare, însă în centrul de evaluare, a unui profesor care a dat examen la alimentație publică. Niciun dascăl nu a fost eliminat din examen pentru fraudă.
Marți, 27 iulie, s-au afișat primele rezultatele și nu au fost candidați de nota 10, însă cei care au obținut note peste 7 au fost 162, respectiv 41,22%. Potrivit Inspectoratului Școlar, au fost și 90 de candidați (22,90%) cu note sub 5, iar alți 141 au avut note între 5 și 7, respectiv 35,88%.
Candidații care au fost nemulțumiți de note au depus contestații la Inspectoratul Școlar Județean Olt până miercuri, 28 iulie. Acestea se vor soluționa între 29 iulie și 2 august, iar pe 3 august sunt afișate rezultatele finale. Din data de 4 august va începe repartizarea profesorilor pe posturile titularizabile – 24 la număr în județul Olt și fracții de catedră – 474.