Tragedie fără margini în familia unui tânăr polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care luni seara a recurs la un gest necugetat. La nici 40 de ani împliniți, Viorel Andrei, căsătorit și cu doi copii, un băiat și o fată, și-a pus capăt zilelor, fiind găsit spânzurat în propria locuință din municipiul Slatina.
Tânărul Viorel Andrei lucra din anul 2002 în cadrul Poliției Olt, fiind ani buni la Biroul Rutier al Poliției municipiului Slatina, iar din anul 2018 era detașat în cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt. Motivul care se pare că l-a determinat să recurgă la un asemenea gest este faptul că suferea de o boală incurabilă.
La aflarea tristei vești, nu puțini au fost cei care au lăsat mesaje de condoleanțe. Printre acestea și cele ale Andreei și Monicăi, două apropiate ale polițistului oltean.
„Drum lin către îngeri om minunat! N-am crezut vreodată ca voi posta asta! Sper din tot suflet ca acolo Sus Dumnezeu să îți întoarcă toate faptele bune pe care le-ai făcut aici pe pământ și toate lacrimile nostre să te ajute să ajungi în locul pe care îl meriți, suflet bun! Adio prieten drag!”, a scris Andreea pe pagina de socializare a omului legii. „Prea devreme ai ales să pleci fără să te uiți înapoi lăsând suflete suferinde, suflete fragile, suflete rupte din tine care aveau cea mai mare nevoie de tine. De ce ai ales tu acest drum întunecat și rece? De ce tu un om minunat? Ne-ai lăsat fără cuvinte! Deum lin către îngeri prieten drag!”, a scris și Monica pe pagina de Facebook a polițistului Viorel Teacă.
De-a lungul carierei sale, omul legii de la Biroul Rutier al Poliției Slatina a făcut multe fapte bune, implicându-se în multe cazuri umanitare.
După ce în seara în care și-a pus capăt zilelor, trupul său neînsufeţit al poliţistului a fost dus la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea necropsiei, Viorel a fost depus la capela Catedralei Episcopale, de lângă Școala Gimnazială 3 din localitate. Miercuri dimineață, trupul omului legii va fi dus la casa părintească din Sârbii Măgura.
Joi, Viorel Andrei va fi condus pe ultimul drum, înmormântarea având loc în cimitirul din localitatea sa natală.