320 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, acțiuni de amploare pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor de cerșetorie, prostituție și de tulburare a ordinii și liniștii publice. În primul rând, oamenii legii i-au avut în vizor pe cerșetori, numărul total al persoanelor legitimate fiind de peste 800, fiind aplicate și amenzi în cuantum de aproximativ 100.000 de lei.
„Acțiunea s-a desfășurat atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu accent pe prevenirea cerșetoriei, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale, creşterea gradului de siguranţă publică, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale și menţinerea sub control a fenomenului generat de pandemia de Coronavirus. În cadrul activităților desfășurate au fost cooptați și specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, în vederea consilierii minorilor, a persoanelor singure sau a celor aflate la nevoie, ce au fost depistate apelând la mila publicului”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Sursa citată spune că, în urma activităților desfășurate, au fost legitimate 803 persoane, dintre care șase minori, 46 de persoane fiind conduse la sediile unităților de poliție pentru stabilirea identității acestora. De asemenea, au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 97.280 de lei, 141 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din anul 1991 și 27 la alte acte normative.
Prinși la cerșit în Caracal și Slatina
Printre cei prinși la cerșit au fost cinci persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 62 de ani, unele din localități ale județului Olt, însă au fost și din județele Sibiu sau Dâmbovița.
La data de 20 august, doi tineri de 24, respectiv 26 de ani, ambii din municipiul Caracal, au fost depistați de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal în timp ce desfășurau activități de cerșetorie în localitate.
Ziua următoare, un tânăr de 24 de ani, din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, a fost identificat în municipiul Slatina în timp ce desfășura activități de cerșetorie. Tot în aceeași zi, o femeie de 62 de ani, din comuna Valea Mare, a fost găsită în municipiul Slatina desfășurând activități de cerșetorie.
Și un bărbat de 53 de ani, din comuna Dragomirești, județul Dâmbovița, a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce apela la mila publicului.
În toate aceste situații, oamenii legii au dat sancțiuni contravenționale.