8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Proiectil exploziv cu focosul activ, găsit de un cioban pe un câmp din zona comunei Brebeni

- Advertisement -

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt a intervenit vineri, pe un câmp din zona comunei Brebeni, pentru asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată. Un cioban a observat un element de muniție, respectiv un proiectil cu focosul activ, și a anunțat evenimentul la numărul unic de urgență 112.

„Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii un proiectil exploziv, cu calibrul de 76 milimetri, provenit, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc și neexplodat”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, pompierii olteni reamintesc cetăţenilor din județ faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

De asemenea, se interzice: ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; demontarea focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți