Planul de investiții locale „Anghel Saligny”, dezbătut de primarii liberali și social democrați olteni în prezența secretarului general al Guvernului

Planul Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost dezbătut marți în cadrul unei ședințe de lucru desfășurată în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt la care au participat Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, prefectul Florin Homorean, Marius Oprescu, președintele CJ și președinte al PSD Olt, Liviu Voiculescu, senator și președinte al PNL Olt, precum și majoritatea primarilor localităților din județ.

Liberalul oltean Liviu Voiculescu, susținător al acestui plan de investiții locale, a declarat că în cadrul acestuia prioritate au proiectele de infrastructură.

„Ca reprezentant al Parlamentului și susținător al Planului Național de Investiții Locale «Anghel Saligny», astăzi (marți, 13 septembrie n.r.) am participat la o întâlnire de lucru cu secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, conducerea Consiliului Județean Olt, prefectul județului și primarii din Olt. Întâlnirea a fost găzduită de Consiliul Județean și a avut ca scop dezbaterea publică a proiectului referitor la «Planul Național de Investiții Anghel Saligny» și a Ordonanței de Urgență a Guvernului privind modificarea legislației achizițiilor publice în sensul ajustării prețurilor la contractele de achiziții. Reprezentantul Guvernului a prezentat primarilor calendarul depunerii proiectelor ce vor putea fi finanțate prin Planul Național de Investiții, insistând asupra faptului că prioritate vor avea proiectele de infrastructură – drum, apă, canalizare”, a declarat președintele PNL Olt.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<