5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Accident rutier produs pe strada Mănăstirii din Slatina. Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital

- Advertisement -

Accident de circulație produs, miercuri după-amiază, pe strada Mănăstirii, din municipiul Slatina. Două persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor și au ajuns la spital, în urma impactului violent dintre cele două autoturisme implicate în eveniment.

Polițiștii au fost sesizați despre producerea accidentului rutier miercuri, în jurul orei 14:00.

„În eveniment au fost implicate două autoturisme conduse de un bărbat și o femeie, ambii din municipiul Slatina. În urma coliziunii, conducătoarea auto și un bărbat, pasager în celălalt autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, în urma rezultatului stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa citată mai spune că în urma accidentului traficul rutier a fost deviat pe strada Salcâmului către strada Ecaterina Teodoroiu, până la finalizarea cercetării la fața locului.

Oamenii legii au întocmit dosar penal în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți