15.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii din județ, acțiuni nocturne în Slatina. Aproape o sută de persoane verificate dacă au certificatul verde COVID

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului de Investigații Criminale Olt au desfășurat, vineri și sâmbătă, activități independente în municipiul Slatina. În intervalul orar 20:00 – 24:00 au fost controlate, astfel, spații publice, precum săli de evenimente, restaurante, terase, baruri și cafenele, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, dar și pentru depistarea și sancționarea cetățenilor care nu respectă interdicțiile/restricțiile impuse în localitate. Aproape o sută de persoane au fost legitimate în cele câteva ore, aceștia fiind verificate dacă dețin certificatul verde COVID. Oamenii legii au dat și un avertisment.

„În timpul acțiunilor, polițiștii au verificat 15 operatori economici, fiind sancționată cu avertisment o persoană fizică, pentru depășirea programului de funcționare, stabilit în conformitate cu restricțiile impuse în municipiul Slatina. Aceasta a fost informată cu privire la măsurile stabilite conform ratei de incidență, fiindu-i aduse la cunoștință, de către polițiști, prevederile și reglementările în vigoare”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit sursei citate, în cele două zile au fost legitimate și verificate aproximativ 100 de persoane, cu privire la deținerea certificatului verde COVID, nefiind constatate nereguli privind prezența acestora, după ora 20:00, în incinta acestor spații.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți