23 de cazuri noi de Coronavirus, dar și un deces, raportate vineri în județ

Specialiștii Grupului de Comunicare Strategică și Direcției de Sănătate Publică Olt au anunțat în această zi noile cifre privind infecțiile cu virusul ucigaș SARS-CoV-2, dar și al deceselor, înregistrate în județ în ultimele 24 de ore. S-au comunicat 23 de îmbolnăviri noi, numărul total al acestora de la începutul pandemiei fiind de 25.928, precum și un deces, până la această dată fiind nu mai puțin de 720 de olteni care au pierdut lupta cu boala, majoritatea având și alte probleme de sănătate grave.

Ultimul deces raportat, cel cu numărul 720, este al unui bărbat, în vârstă de 74 ani, din mediul rural, care în data de 23 noiembrie a fost confirmat cu COVID, prin Serviciul de Ambulanță Județean Olt. Nu era vaccinat împotriva virusului ucigaș și, din păcate, în data de 2 decembrie, inima acestuia a încetat să mai bată, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută și infecție COVID-19. Ca și comorbidități avea hipertensiune arterială grad II, gută, fractură femur stânga operată, gastroduodenită și gonartroză bilaterală.

În această ultimă zi, potrivit datelor oficialilor, au fost și nouă pacienți internați în spital, deja diagnosticați cu noul Coronavirus și care la retestare au avut același rezultat pozitiv.

Datele despre cazuri la zi

25.928 cazuri confirmate de la începutul pandemiei

23 cazuri noi

24.864 persoane vindecate de la începutul pandemiei

51 persoane internate internate în unitățile medicale din Olt sau alte județe

12 pacienți aflați în secțiile Anestezie și Terapie Intensivă, din care cinci intubați

293 persoane aflate în izolare la domiciliu

187 persoane aflate în carantinare la domiciliu

122.596  teste efectuate de la începutul pandemiei, 503 fiind într-o singură zi

720 decese

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<