Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare, marți dimineața, 60 de mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de spălare a banilor, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Sunt descinderi în Capitală și 12 județe, printre care și Olt, într-un dosar ce vizează vinderea a aproximativ 3.000 de mașini second-hand, fără ca operațiunile să fie înregistrate.
Din totalul celor 60 de percheziții, doar una singură este în județ, aceasta având loc în orașul Piatra Olt, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Restul sunt în București și județele Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Vâlcea și Vrancea.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2019 – martie 2020, persoanele bănuite ar fi comercializat, pe piaţa internă, aproximativ 3.000 de autoturisme second-hand, achiziţionate din spaţiul intracomunitar, prin intermediul unor societăți comerciale, fără ca operaţiunile respective să fie înregistrate, în mod corect, în evidenţele contabile şi fiscale ale acestora. Vehiculele second-hand achiziţionate de la furnizorii intracomunitari ar fi fost aduse în ţară și comercializate, prin intermediul unor site-uri specializate, către diverse persoane interesate, cu eludarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, iar sumele obţinute, în mod ilicit, ar fi fost integrate într-un circuit financiar aparent legal”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Potrivit sursei citate, în perioada 2019 – 2020, ar fi fost întocmite mai multe contracte de creditare sau cesiune, fictive, prezentate unor instituții și operatori economici, în scopul ascunderii originii evazioniste a fondurilor și pentru inducerea în eroare a organelor de urmărire penală și fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională este de aproximativ 6 milioane de euro.
În total, 66 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională, au fost puse în aplicare de anchetatori.
La activități au participat poliţiști ai Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, precum și ai serviciilor de investigare a criminalității economice ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Vrancea.